Arhive pe categorii: Uncategorized

Jocul cu cântec

În grădinițele de copii, pe lângă cântece și jocuri muzicale, se mai folosesc și jocuri cu cânt. Ele au un rol important în coordonarea mișcărilor copiilor, care devin astfel mai ritmice și mai expresive. Asemenea jocuri contribuie în același timp și la dezvoltarea simțului melodic al preșcolarilor.

Conținutul jocurilor cu cântec îl formează aspecte din viața socială, din natură, din basme, din povestiri. Unele dintre jocuri reflectă aspecte de muncă. De exemplu: „Brutarii” și „Moara”, în care copiii imită diferite mișcări specifice muncii. Altele oglindesc variate aspecte din viața copiilor. De pildă, „Cum se spală Nicușor?”, „Bat din palme”, „Nani, nani” sunt jocuri cu prilejul cărora copiii reproduc mișcări foarte variate de trunchi, de mâini și de picioare. 

Unele jocuri cu cântec se referă la caracteristicile animalelor sălbatice sau domestice. În aceste jocuri, copiii reproduc diferite mișcări: mersul animalelor, zborul păsărelelor etc. sau glasul specific al animalelor; de pildă, „Vrăbiuța”, „La pădure”. Sunt jocuri cu cântece care evocă personaje din lumea basmelor sau care reflectă aspecte din poveștile îndrăgite de copii; de exemplu, „Piticii”, „Căsuța din pădure”.

Sursa: Colceriu, L. (2010). Metodica predării activităților instructiv educative în grădinițe.

Image

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Povestea lui Moș Crăciun

Deoarece aseară a venit Moș Crăciun pe la casele copiilor care au fost cuminți, m-am gândit să caut, pentru voi, o poveste despre Moșul. După ce am citit câteva povești, m-am hotărât să o postez pe aceasta:

„Cândva, la marginea unui oraș, trăia un meșter bătrân care făcea jucării. Tot anul meșterea la ele cu dragoste și răbdare. Erau minunate și nu semănau una cu alta.  În Ajunul Crăciunului, bătrânul meșter pleca din oraș să-și vândă jucăriile. Oamenii din acel oraș nu erau prea bogați, așa că meșterul le vindea jucăriile pe mai nimic.
Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în dimineața de Crăciun. Până într-un an în care… Meșterul vânduse toate jucăriile și se întorcea spre casă. La marginea orașului s-a oprit să privească o fereastră. Știa că acolo locuiește o familie tare săracă și se întreba ce jucării or fi primit copiii.

Trei copii visau cu voce tare:

Dacă am avea un soldățel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
Bătrânul știa că nu mai avea nicio jucărie și tare ar fi vrut să le dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldățel de plumb răsărise, nu se știe de unde, în fundului sacului. Și astfel, dorința celor trei frați sărmani s-a împlinit.

În drum spre casă, bătrânul se gândea: „Aș vrea să fac atât de multe jucării, încât să dăruiesc câte una fiecăruri copil din lume, dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le cumpere”. Și cum mergea așa, văzu în zăpadă un pui de căprioară care-l privea cu ochi triști.
Sărmană făptură, ce te doare?
Se pare că puiul se rănise la un picior. Cum a știut și cu ce a avut la îndemână, bătrânul i-a legat rana și l-a ajutat să se ridice. Atunci făptura aceea gingașă i-a vorbit cu glas limpede ca și de copil:
Acum văd că ai o inimă bună. Dorința ți se va îndeplini!

Ca din pământ a apărut o sanie fermecată, purtată în zbor de niște reni minunați. Și bătrânul s-a înălțat cu ei în slava cerului înstelat, spre o lume de basme. Chiar și hainele lui sărăcăcioase se preschimbaseră în niște haine neobișnuite, de culoare roșie.
N-ar fi putut spune cât și pe unde l-a purtat sania fermecată. Într-un târziu a simțit cum coboară lin într-un ținut înzăpezit, unde îl aștepta o căsuță cu ferestre luminate. O mulțime de pitici ca și cei din povești l-au întâmpinat bucuroși. Piticii erau harnici și îndemânatici, gata să se apuce de treabă. Materialele se găseau din belșug, căci, nu se știe cum, se înmulțeau mereu și nu se terminau niciodată. Iar bătrânul meșter priceput îi îndruma pe pitici și împreună făceau jucării, mereu mai multe și mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume exista jucăria pe care și-o dorea.

În seara de Ajun sosesc colindătorii. La fiecare casă ei aduc vestea minunată a nașterii Domnului și urează un an bun și îmbelșugat. Este noaptea în care visele copiilor se împlinesc. A doua zi, în dimineața de Crăciun, în jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat. După numele sărbătorii, copiii i-au pus numele Moș Crăciun acelui meșter și așa a rămas până astăzi.

De aceea, în zilele acestei sfinte sărbători, când stăm cu toții în jurul mesei încărcate cu bunătăți, nu trebuie să-i uităm pe cei sărmani. Moșul are grijă de ei doar o dată pe an. Noi trebuie să ne gândim la ei mereu!”

Image

Sper că v-a plăcut! Vă doresc sărbători fericite!

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Decorațiuni de Crăciun

În prag de sărbători, m-am gândit să vă prezint câteva decorațiuni de Crăciun pe care le veți putea realiza împreună cu elevii sau copiii voștri.  Sunt foarte ușor de realizat, nu necesită materiale costisitoare și nici mult timp.

Brăduț de hărtie

Aveți nevoie de: un ziar vechi, un capsator, adeziv sub formă de spray și sclipici. Decupați zece straturi de brăduleți, le puneți unule peste altele și apoi îi capsați la mijloc de două, trei ori.brad_decoratiune Apoi desfaceți fiecare foaie în parte până când brăduțul va sta în picioare.

piese_brad

Pulverizați o cantitate mica de adeziv sub formă de spray, presărați sclipici și gata! Ați reușit!

brad_de_craciunSursa: http://www.divahair.ro/casa_si_gradina/decoratiuni_din_hartie_pentru_craciun/2/

Ghirlande din nuci

Aveți nevoie de: beteală, nuci, guașe, pensoane, foarfec, agrafe de birou și material verde.

Mai întâi desfaceți agrafele de birou. Apoi decupați materialul în formă de frunză. Introduceți o frunzuliță printr-o agrafă de birou, și agrafa într-o nucă.

45Colorați nuca cu diferite culori.

53După ce s-au uscat, introduceți un fir de beteală prin codițele nucilor.

25Sursa: http://krokotak.com/2013/11/apples-and-walnuts/

Inițial vroiam să vă propun două filmulețe, dar pentru că acest cont nu îmi permite, m-am limitat la explicarea modului de lucru al altor decorațiuni. Totuși, vă voi posta linkurile și, dacă vreți să le vedeți, le puteți accesa.

http://www.youtube.com/watch?v=0mP864dpdi4

http://www.youtube.com/watch?v=DYoCd65cwKY

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Educaţia estetică şi kitschul

Termenul kitsch îşi are originea în termenii germani kitschen (a face ceva de mântuială) şi verkitschen (a degrada, a poci, a măslui). Kitschul este caracterizat de lipsă de originalitate, de autenticitate, imitaţie, lipsă de stil (sau amalgam de stiluri). A. Moles (1980) situează apariţia kitschului în contextul civilizaţiei de consum şi a democratizării artei, adică al dominării gustului vulgar al maselor, al nivelării, al primatului cantităţii asupra calităţii. Moles (1980) defineşte kitschul ca latura de prost gust a bunului gust, un amestec de categorii, bucuria de a trăi, refuzul efortului, toate amestecate în oala antiartei. Autorul evidenţiază o funcţie pedagogică a kitschului: „ca să ajungi la bunul gust trebuie să treci prin prostul gust, printr-un proces de epurări succesive, adică prin urcarea unei piramide a calităţii”. O astfel de pedagogie a kitschului este însă riscantă (Cucoş, 2002) – nu există nici o garanţie că o dată instalaţi în zona confortabilă a kitschului mai suntem dispuşi să facem efortul de a ieşi din starea de comoditate şi lene intelectuală, pentru a pătrunde în sfera artei autentice.

Epoca democratizării, spune Berdiaev (ap. Cucoş, 2002), este una a comenzilor sociale care determină ceea ce trebuie să fie cultura, arta, filosofia, ştiinţa şi chiar religia. Bănică (2006) reclamă tendinţa nivelatoare, de entropizare specifică kitsch-ului, prezent în artă, morală, religie, devenind un stil de viaţă comun, specific civilizaţiei  contemporane „călduţe”. Nimeni nu se poate sustrage permanent şi total mediocrităţii kitschului. Societatea de consum încurajează proliferarea fenomenelor kitsch.

Sursa: Cucoș, C. (2002). Pedagogie. Iași: Editura Polirom

Image

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Raportul educaţie – artă.

Arta şi educaţia se definesc şi se completează reciproc: educaţia este şi a fost definită ca o artă, iar arta are prin natura ei o finalitate educativă.

Existenţa noastră cotidiană este impregnată de estetic. Omul contemporan marcat de pragmatism găseşte (sau trebuie să găsească) răgazul de a gusta frumosul, caută emoţia şi plăcerea estetică. Receptarea şi vibrarea faţă de valori estetice determină constituirea unor idei, atitudini, comportamente valoroase. Sub aspect psihologic şi ontologic omul are nevoie de estetic. Criza estetică invocată uneori şi în context educaţional este poate mai curând o criză a receptării, a capacităţii de percepere a formelor noi şi de surprindere a sensurilor profunde ale acestora.

Educaţia contemporană trebuie să-şi asume şi responsabilitatea de a dezvolta tinerilor receptivitatea estetică, formarea personalităţii estetice.

Estetica modernă face trecerea de la obiectivismul estetic la subiectivismul estetic. Nu se mai porneşte de la cercetarea formei obiectului estetic, ci de la atitudinea subiectului care contemplă. Th. Lipps a propus termenul de empatie, sâmburele general al oricărei plăceri estetice şi al oricărui act de valorizare estetică, pentru a desemna noul înţeles al relaţiei artist – creaţie – receptor.  A empatiza înseamnă a simţi ceva în altul. A savura estetic înseamnă a mă savura pe mine într-un obiect senzorial diferite de mine, a mă transpune în el. Frumuseţea lor este această intimă pătrundere a mea, ideală şi liberă, în ele. Arta dezvoltă sentimentul libertăţii atât prin actul creator, cât şi prin cel al receptării. Receptarea necesită o pregătire specială, nu este o simplă percepere. Receptarea nu este un act pasiv, ci îl implică pe receptor în re-crearea mesajului. Opera trebuie luminată din interior, altfel ea rămâne tăcută, opacă. În afara experienţei estetice, obiectul nu are valoare estetică. Arta este transpunere, nu simplă reflectare a realului.

Educaţia estetică este în viziunea lui R. Hubert o educaţie a afectivităţii, al cărei obiect este cultivarea aptitudinii de a percepe frumuseţea lucrurilor, a aptitudinii de a resimţi dragostea faţă de subiect, a aptitudinii pietăţii în raport cu totalitatea existenţei. Pentru Hubert, cele trei forme ale educaţiei estetice sunt educaţia artistică, educaţia filetică, educaţia religioasă (Momanu, 2002).

Educaţia estetică potenţează libertatea alegerii sau aderării la frumosul autentic. Pregăteşte conştiinţa subiectului pentru întâlnirea cu valoarea de ordin imaginar şi simbolic. Dictonul de gustibus non disputandum este valabil dacă individul este matur din punct de vedere estetic, nu însă şi pentru acele persoane care gravitează în jurul mediocrităţii artistice, care nu au ajuns la autonomia axiologică în domeniul estetic.

Bunul gust este condiţionat de cunoaşterea şi interiorizarea unor criterii valorice sau paradigme de receptare. După cum există un analfabetism şcolar, există şi un analfabetism estetic – incapacitatea de a sesiza frumosul şi de a fi impresionat de acesta, insensibilitatea faţă de inefabilul artei (Cucoş, 2002). Imunitatea afectivităţii faţă de zone întinse ale existenţei are consecinţe păgubitoare pentru indivizi şi pentru societate.

Educaţia estetică nu trebuie confundată cu educaţia artistică. Din punctul de vedere al conţinutului, educaţia estetică are o sferă mai largă, incluzând frumosul din natură, societate şi artă, educaţia artistică vizează doar frumosul din opera de artă.

Sursa: Momanu, M. (2002).  Introducere în teoria educației. Iași: Editura Polirom

Cucoș, C. (2002). Pedagogie. Iași: Editura Polirom

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Jocul

„Jocul este o acţiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înlăuntrul anumitor limite stabilite, de timp şi de spaţiu, şi după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăşi şi fiind însoţită de un sentiment de încordare şi de bucurie, şi de ideea că <<este altfel>> decât <<viaţa obişnuită>>”.

Johan Huizinga

copii

Astăzi vreau să vă propun câteva jocuri pentru copiii de 5-6 ani care vă vor fi de mare folos, atât în activitățile de învățare, cât și în cele recreative.

Împărate luminate

Pregătirea jocului: 

 

Materiale necesare:

Desfășurare:

Un copil va fi Împăratul, iar ceilalți copii vor sta în fața lui, în linie dreaptă, dar la o distanță anume, stabilită de ei. Ca să ajungă la Împărat vor face pași de furnică (pași foarte mici) sau pași de uriaș (pași mari). Nu este nevoie de materiale. Fiecare copil va întreba pe rând:
– Împărate luminate, câți pași să fac?
Împăratul răspunde, după cum vrea el, de exemplu: “Doi pași de furnică și unul de uriaș!” sau “Un pas de uriaș!”, ori “ Un pas de furnică!”, etc. Copilul va înainta așa cum i-a poruncit Împăratul.
Și tot așa, fiecare întreabă și înaintează, pe rând. Câștigător este cel care ajunge primul la Împărat, îl atinge și trece în locul lui, începându-se alt joc.

 

Mama și Căpcăunul

Pregătirea jocului: 

 

Materiale necesare:

Desfășurare:

La a cest joc pot participa cât mai mulți copii. Unul este Mama, iar un alt copil este Căpcăunul. Mai întâi trebuie format un cerc în jurul Mamei. Nu este nevoie de materiale. Copiii, așezați în cerc, o întreabă pe Mama: „Putem să mergem afară să ne jucăm?” Mama răspunde: „Da, puteți, dar să nu va apropiați de peștera Căpcăunului!”Căpcăunul poate sta ascuns într-un cerc desenat cu creta pe asfalt sau se poate ascunde în altî parte, cum ar fi: după un tufiș, după un copac, după un dulp. Copiii se îndepărtează de Mama, aleargă, se joacă, ce le pasă lor… dar Mama le spune: „Copii, veniți acasa sau Căpcăunul vă va prinde!”.
Atunci apare Căpcăunul și încearcă să prindă un copil. Cel prins devine Căpcăun și jocul continuă la fel, dar vor fi doi Căpcăuni, apoi trei etc.
Jocul se termină cănd rămâne doar un Copil, și acesta este câștigătorul.

 

Tic-Tac (de la 5 ani)

Pregătirea jocului: 

 

Materiale necesare:

Desfășurare:

Se trage o linie foarte lungă pe asfalt sau pe pământ. Pentru joc este nevoie de doi copii. Dacă vor să joace mai mulți, atunci vor juca pe rând, cu învingătorul. O bucată de cretă sau un băț, pentru a trasa linia. Fiecare copil se așază la cele două capete ale liniei. Apoi primul face un pas pe linie, punând piciorul chiar în continuarea tălpii celuilalt picior, spunând « Tic ! ». Al doilea copil face și el un pas în același mod, spunând « Tac ! ». Și tot așa, pe rând, până când, ajunși unul lângă altul, unul din copii îl va calca pe celălat, în funcție de cine va fi la rând să pășească. Cel care a fost călcat este scos din joc, iar celălalt copil este câstigătorul.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Arta facepainting

Facepainting-ul, în traducere, pictura pe față este o mare atracție pentru copii, și nu numai, la festivaluri și petreceri. Pentru aceste picturi se folosesc vopsele speciale care nu sunt toxice și nu dăunează tenului copilului. Animatorii pun la dispoziția participanților la astefel de evenimente diferite modele, de la fluturași, care sunt foarte simplu de desenat, până la leoparzi, pirați și personaje din filme animate.

Face_Painting

Foarte populare sunt modelele cu fețele animalelor, dar, în același timp, și cele ale monștrilor și zânelor din basme. De obicei aceste picturi sunt foarte ușor de realizat chiar și de neprofesioniști.

Odată pictați, copiii devin mult mai încrezători în propriile puteri și mult mai sociabil. De asemenea aceștia tind să se comporte ca și personajele pe care le  „interpreteză”.

Am avut și eu marea plăcere de a participa la o astfel de petrecere și vreau să vă spun că este o experință minunată. Pe lângă faptul că am participat, am și pictat câțiva copii și bucuria care am văzut-o în ochii lor mi-a facut ziua mai frumoasă.

Acestea sunt câteva picturi pe față realizate de mine și de colegele mele de la voluntariat:

DSCF3732DSCF3751DSCF3719DSCF3739

Scrie un comentariu

Octombrie 20, 2013 · 7:17 pm