Arhive lunare: Octombrie 2013

Arta facepainting

Facepainting-ul, în traducere, pictura pe față este o mare atracție pentru copii, și nu numai, la festivaluri și petreceri. Pentru aceste picturi se folosesc vopsele speciale care nu sunt toxice și nu dăunează tenului copilului. Animatorii pun la dispoziția participanților la astefel de evenimente diferite modele, de la fluturași, care sunt foarte simplu de desenat, până la leoparzi, pirați și personaje din filme animate.

Face_Painting

Foarte populare sunt modelele cu fețele animalelor, dar, în același timp, și cele ale monștrilor și zânelor din basme. De obicei aceste picturi sunt foarte ușor de realizat chiar și de neprofesioniști.

Odată pictați, copiii devin mult mai încrezători în propriile puteri și mult mai sociabil. De asemenea aceștia tind să se comporte ca și personajele pe care le  „interpreteză”.

Am avut și eu marea plăcere de a participa la o astfel de petrecere și vreau să vă spun că este o experință minunată. Pe lângă faptul că am participat, am și pictat câțiva copii și bucuria care am văzut-o în ochii lor mi-a facut ziua mai frumoasă.

Acestea sunt câteva picturi pe față realizate de mine și de colegele mele de la voluntariat:

DSCF3732DSCF3751DSCF3719DSCF3739

Anunțuri

Scrie un comentariu

Octombrie 20, 2013 · 7:17 pm